Luna August
Bătrânețe după tinerețe și moarte plină de viață
Dragii mei,
Luna august e una din preferatele mele. Asta și pentru că m-am născut în august, dar e și altceva.
De când mă știu, celebrarea zilei mele a adus cu ea și o stânjeneală, o supradoză de atenție străină copilăriei mele. Cred că aș fi preferat ca toate urările, cadourile și sărbătoririle care oricum nu au fost multe, să se fi diluat în mici pachete de iubire distribuite constant pe parcursul întregului an.
Dar cum lumea asta nu-i tot timpul după mine croită, de câțiva ani încerc să-mi primesc valul urări acum și să mi-l dozez eu ca să-mi ajungă până la anu’.
Și mai fac ceva în august.
Cu fiecare an care trece, mă bucur tot mai mult că de ziua mea îmbătrânesc.
Îmbătrânesc și în rest, dar în august e și mai palpabil.
Poate nu mă credeți. Și nici nu aveți cum, atâta timp cât trăim într-o societatate care gravitează în jurul tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte.
Nici nu știu de ce ne temem mai tare: de moarte sau de bătrânețe? Uneori am impresia că moartea nici nu ne sperie, ci doar drumul până la ea.
Dar iată-mă pe mine, împlinind 40 de ani și abia acum începând să mă simt că ajung acasă în corpul meu.
Întotdeauna m-am simțit bătrână. Fratele meu făcea mișto de mine că avem niște poze de pe la vreo 3 4 ani în care zicea că arăt ca o bătrânică.
Și cred că avea dreptate. Eu m-am născut bătrână și tot aștept ca și corpul meu să mă ajungă din urmă.
De când cu firele albe, cu pielea lăsată cu spatele scârțâind dimineața, încep să mă simt ca sunt tot mai eu.
Nu durerile și neputința mă încântă, nu, desigur că nu. Dar mi se par un preț mic de plătit pentru cunoașterea de sine, pentru conținerea sufletului, pentru blândețea, pentru răbdarea și iubirea care pot veni o dată cu anii mulți care mi s-au tot urat de ziua mea.
Este o calitate a bătrâneții care nu are cuvinte și explicații, dar pe care eu o respir de mult timp și spre care vreau să ne îndreptăm luna asta. Și luna viitoare. Și poate chiar și în octombrie.
Ăsta e cadoul pe care vi-l cer de ziua mea. Haideți să vorbim cuvinte dulci despre bătrânețe o vreme. Că de multe ori mi-s așa de singură în povestea asta a iubitului de vârstă înaintată.
Și pentru că orice bătrân știe o poveste, acesta ne va fi elementul de suport pentru tema lunilor acestea: Povestea. Basmul.
Vom tot spune povești cu pești și vom culege roadele tinereții care pleacă în țările calde unde îi e locul, lăsând să curgă anii peste noi, șlefuidu-ne până ajungem la extravaganța bătrâneții.
Lucrări:
Ștefan Câlția Vânzătorul de panglici
Ștefan Câlția Călătoria inorogului de piatră